marți, 1 decembrie 2009

Acceptarea aproapelui


In urma cu ceva timp discutam cu o prietena, psiholog si ea de profesie despre relatia unui cuplu aflat in dificultate...Imi amintesc si acum cat de stupefiata am fost sa aud de la sotul clientei ca el "incerca de 30 de ani sa o schimbe pe sotia sa...", ca "si-a dat seama inca din primul an de casatorie ca nu este ceea ce el cauta (avea si inca are un prototip al femeii ideale)" si ca in tot acest timp a obosit sa mai depuna eforturi in incercarea de a o schimba...Barbatul traia o reala drama pentru ca sotia sa nu ii indeplinea fantasma feminina.

Am ales sa incep cu acest exemplu pentru ca m-a marcat atat ca si om, dar si ca terapeut. Atunci am constientizat cat de important este sa il accepti pe cel de langa tine, sa ii dai sansa sa se manifeste asa cum este el. Sa fii curios sa aflii cum este el, cine este, ce dorinte ascunse are, cum vede viata si ce vrea sa faca in aceasta viata...
Cred ca aceasta acceptare este foarte importanta inca din copilarie, din perioada gradinitei si a scolii. Exista studii conform carora, copii acceptati de catre parintii lor, crescuti intro atmosfera de "acceptare democratica" se vor dezvolta mult mai armonios decat cei ai caror parinti au o atitudine de "respingere activa", in incercarea de a-si incadra copilul in patul lui Procust (apud. Carl Rogers "On becoming a person").

 Va intrebati probabil cum am sarit de la relatia de cuplu la copiii...Incep sa cred ca fiecare intalnire a noastra cu persoane care nu ne accepta asa cum suntem noi de fapt ne va ingradi, ne va pune semne de intrebare legate de propria noastra identitate...si de asemenea, fiecare persoana neacceptata de catre noi asa cum este ea, va fi putin mutilata de dorintele noastre (care nu ii apartin!!!).
Sa va dau un mic exemplu: Ea isi doreste foarte mult un sot intreprinzator, activ, carierist, insa se casatoreste cu un tip mai comod, mai lent pentru care este mult mai important confortul unui camin modest. Ea spera ca ca el se va schimba in timp, insa el nu o face. El se simte presat si adora sa se vada cu mama sa (care il accepta asa cum este), iar ea este nefericita pentru ca el...nu, nu s-a schimbat! Va regasiti cumva in prototip?!

Asadar, intrebati-va daca il cunoasteti cu adevarat pe cel de langa voi, il acceptati, il iubiti pentru ceea ce este, sau pentru ceea ce sperati ca va deveni?! I-ati descoperit toate calitatile, sau sunteti inca orbit de furie ca se incapataneaza sa nu se schimbe?!
Sa va mai spun un secret: Nimeni nu se va schimba niciodata pentru altcineva, mai ales daca nu se simte in primul rand acceptat si iubit pentru ceea ce este el in prezent!

Acceptati-ii pe cei de langa voi neconditionat, iubiti-i pentru ceea ce sunt, ajutati-i sa creasca daca au nevoie, si...o sa vedeti ce surprize puteti descoperi! Fiti curiosi...

Cu dragoste de oameni,
Psih. Raluca Cristea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu